Prinşi în trafic cu patru acumulatori auto furaţi


Trei tineri au fost prinşi de poliţişti cu patru acumulatori auto furaţi, după ce au fost opriţi în trafic pentru control.

Noapte trecută, în jurul orelor 01:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului  Calafat, în timp ce se aflau in serviciul de patrulare pe strada A.I. Cuza din Calafat, au oprit pentru control un autoturism în care se aflau trei tineri.

Poliţiştii i-au legitimat, stabilind că se numesc T. Ionuţ, de 20 de  ani, M. Răzvan, de 19 ani şi L. Gabriel, de 22 de ani, toţi din comuna Galicea Mare.


În timpul controlului autoturismului, oamenii legii au descoperit în interiorul maşinii patru acumulatori auto, un cleşte, un cuţit şi o mănușă textilă. În urma cercetărilor efectuate anchetatorii au stabilit faptul că respectivii acumulatori au fost sustraşi de la patru autoturisme parcate în municipiul Calafat.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale
Prinşi în trafic cu patru acumulatori auto furaţi Prinşi în trafic cu patru acumulatori auto furaţi Reviewed by Unknown on 04:44:00 Rating: 5

Aucun commentaire:

Fourni par Blogger.