GOOGLE îi sărbătoreşte pe Fraţii Grimm. "Scufiţa Roşie", logo special la 200 de ani de la lansarea primului volum de poveşti al acestora
Google sărbătoreşte, joi, printr-un logo special, împlinirea a 200 de ani de la lansarea primului volum de basme scris de fraţii folclorişti germani Jacob şi Wilhelm Grimm, intitulat "Die Kinder und Hausmärchen".
Logoul motorului de căutare online american este interactiv şi prezintă mai multe scene din una dintre cele mai celebre poveşti ale fraţilor Grimm, "Scufiţa Roşie". Este suficient ca utilizatorul să facă click pe butonul din partea dreaptă a logoului pentru a vedea aceste scene, care sunt diferite capitole ale poveştii.
"Scufiţa roşie" este povestea unei fetiţe - care poartă mereu pe cap o scufiţă roşie - ce merge în vizită la bunica bolnavă pentru a-i duce merinde. Mergând prin pădure, ea se întâlneşte cu Lupul cel Rău, care ar vrea s-o mănânce, dar nu ar vrea s-o facă în public. Lupul o abordează pe fetiţă, întrebând-o unde merge, iar aceasta îi răspunde naiv că o vizitează pe bunica sa bolnavă. Lupul îi spune fetiţei să culeagă nişte flori, timp în care acesta ajunge la casa bunicii, unde o înghite întreagă, se deghizează în bătrână şi se bagă în pat. Fetiţa ajunge la casa bunicii, unde remarcă faptul că aceasta arată ciudat. Lupul o mănâncă şi pe Scufiţa Roşie, apoi adoarme. Un tăietor de lemne le salvează pe bunică şi pe fetiţă, spintecând burta lupului cu un topor, moment în care acestea apar nevătămate. Ei umplu burta lupului cu pietre, iar când acesta se trezeşte, din cauza greutăţii cade şi moare.
GOOGLE îi sărbătoreşte pe Fraţii Grimm. "Scufiţa Roşie", logo special la 200 de ani de la lansarea primului volum de poveşti al acestora
Reviewed by Unknown
on
02:20:00
Rating:
Aucun commentaire: