În 2013, o nouă serie de căpşunari
În perioada 9-11 ianuarie 2013 va fi organizată la Craiova o bursă a locurilor de munca în reţea EURES în vederea ocupării unui număr de 1200 locuri de muncă în domeniul agricol în Spania, la cules de căpţuni. Sunt solicitate 1000 de posturi pentru femei. Constantin Predea, directorul executiv al AJOFM Dolj a precizat că persoanele care doresc să ocupe aceste locuri de muncă trebuie să aibă condiţie fizică bună pentru munca de câmp. „Nu este solicitată experienţă pentru ocuparea unui astfel de job. Munca anterioară într-o fermă constituie un avantaj şi se caută în general persoane cu vârsta cuprinsă între 20 şi 40 de ani”, a mai spus directorul AJOFM Dolj. Durata contractelor de muncă este de aproximativ trei luni în Timpul de lucru este de 6.5 ore pe zi / în 6zile / 39 ore pe săptămână. Salariul oferit este de 38.63 euro brut / zi. Contribuţiile datorate sunt 2% impozit pe venit şi 83.73 euro asigurare medicală. Cazarea este oferită de angajator. „Transportul către locul de muncă se va face cu autocarul, costul unui drum va fi în jur de 95 de euro şi se va deconta de angajator la plata ultimului salariu”, se precizează într-un comunicat de presă al AJOFM Dolj.
În 2013, o nouă serie de căpşunari
Reviewed by Unknown
on
00:35:00
Rating:
Aucun commentaire: