Tânără agresată într-o discotecă din Celaru. Martorii susțin că ar fi bătut-o fiul primarului din Apele Vii
O tânără din comuna Celaru a ajuns azi-noapte la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova după ce a fost bătută într-o discotecă din localitate. Martorii incidentului susțin că agresorul ar fi fost fiul primarului din Apele Vii. Polițiștii așteaptă ca tânăra să depună plângere, aceasta fiind îndrumată către IML pentru obținerea unui certificat medico-legal.
Carmen Daniela Nicu, din comuna Celaru, a ajuns azi-noapte, în jurul orei 00.00, cu o ambulanță, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, în urma unui scandal petrecut într-o discotecă din localitate. Tânăra fusese bătută chiar de fiul primarului din comuna Apele Vii, Iustin Stanciu, din câte au povestit martorii incidentului. Se pare că scandalul a izbucnit în jurul orei 22.00, la fața locului ajungând și polițiștii, apoi ambulanța solicitată pentru fată. La Craiova, medicii au stabilit că suferise un traumatism facial acut, multiple excoriații la nivelul feței și contuzie a buzei inferioare. Victima a primit îngrijirile necesare, însă a refuzat internarea, polițiștii sfătuind-o să se prezinte la Institutul de Medicină Legală Craiova pentru obținerea unui certificat medico-legal și așteptând să depună plângere împotriva agresorului.
Sursa:oradedolj.oradestiri.ro
Tânără agresată într-o discotecă din Celaru. Martorii susțin că ar fi bătut-o fiul primarului din Apele Vii
Reviewed by Unknown
on
22:15:00
Rating:
Aucun commentaire: