Elevii doljeni dau simulările în aprilie
În anul 2013, elevii vor avea parte de examene, simulări şi reguli mai stricte. Aceştia reîncep cursurile pe 14 ianuarie, dată ce va fi şi prima zi de şcoală. Următoarea vacanţă începe pe 6 aprilie, iar de Paşte elevii vor avea parte doar de o zi liberă prin lege. Înainte de vacanţă, în săptămâna 1-5 aprilie se va derula programul “Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, în care se vor derula activităţi extracurriculare şi nu vor avea loc cursuri. După vacanţă elevii vor trebui să înceapă pregătirea pentru teze, pe care le vor susţine până în 25 mai. Semestrul ia sfârşit în 21 iunie, când elevii intră în vacanţa de vară. Următorul an şcolar va începe în 16 septembrie.
Examenele se vor susţine în aceeaşi structura ca anul trecut. Până să ajungă însă la examene, elevii vor susţine simulări la care vor primi note în catalog. Elevii doljeni din anii terminali mai au la dispoziţie patru luni pentru a se pregăti pentru simulările de bacalaureat şi evaluare naţională. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ Dolj) au stabilit ca simulările să aibă loc între 22 şi 26 aprilie 2013, iar examenul să se desfăşoare pe parcursul a trei ore. Astfel, elevii claselor a XII-a au programat examenul, în condiţii similare celor din examen, pe 22 aprilie la limba ţi literatura română, pe 24 aprilie-proba diferenţiată în funcţie de filieră, profil, specialiare, iar pe 26 aprilie-proba la alegere în funcţie de filieră, profil, specializare. Pentru elevii de clasa a VIII-a prima probă va avea loc pe 22 aprilie la limba şi literatura română, iar pe 24 aprilie la matematică.
În ceea ce priveşte probele examenului de maturitate, acestea sunt programate între 10 iunie şi 5 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 12 iulie. Absolvenţii de clasa a VIII-a vor susţine probele din cadrul Evaluării Naţionale pe 25 şi 27 iunie, iar pe 3 iulie vor afla cu ce notă vor intra la liceu. Pentru clasa pregătitoare noul ministru nu vrea multe schimbări. Vor exista în continuare criterii de selecţie, iar grupele ar putea fi organizate atât în şcoală, cât şi în grădiniţă.
Sursa:cvlpress.ro
Elevii doljeni dau simulările în aprilie
Reviewed by Unknown
on
02:08:00
Rating:
Aucun commentaire: