Meteo: Ploaie si polei - in weekend se raceste si revin ninsorile
Finalul saptamanii aduce vreme rece, precipitatii si vant puternic. Ziua de vineri debuteaza cu ploaie in Oltenia, Muntenia si in Dobrogea, iar in Banat si pe arii restranse in Crisana si in sudul Moldovei ninge.
De altfel, meteorologii au emis, vineri dimineata, o avertizare cod galben de polei. Potrivit INMH, sunt depuneri de polei pe arii extinse in judetele Teleorman, Giurgiu, Calarasi, Ialomita, Ilfov si Bucuresti.
In plus, in judetele Dolj, Olt, Valcea si Gorj (inclusiv municipiile Craiova, Slatina, Rm. Valcea si Tg. Jiu), izolat in judetul Mehedinti, sunt depuneri de polei pe arii relativ extinse.
O noua avertizare de cod galben de polei, valabila pana la ora 10.00, a fost emisa si pentru sudul judetelor Arges, Dambovita si Prahova, inclusiv autostrada A1, A3 si drumurile nationale aferente.
Cod galben de polei in 10 judete
Spre amiaza, insa, revin maximele pozitive, iar termometrele vor arata de la 1 grad in estul Transilvaniei, la Miercurea Ciuc, pana la 7 grade in sud-vestul tarii, la Drobeta Turnu Severin.
In Bucuresti, ziua de vineri incepe cu ploi, care favorizeaza aparitia poleiului. Spre amiaza, soarele are putine sanse sa se arate pe cer din cauza norilor grosi. Cu toate acestea, vremea se incalzeste si mercurul urca pana la 3-4 grade cu plus, valori normale pentru aceasta perioada a anului.
La munte va fi iarna in toata regula. Ninsorile contureaza tabloul meteo al zilei, iar vantul devine agitat.
Va ninge slab in Maramures si Transilvania si cad precipitatii mixte in Crisana si Bana. Vremea se mai incalzeste, insa, iar meteorologii anunta 6 grade cu plus la amiaza la Resita, 5 la Arad si 4 grade la Oradea.
Dupa ploaia de dimineata, care transforma sudul tarii intr-un patinoar imens, vremea se incalzeste, inregistrandu-se valori mai mari in vestul Olteniei: 6-7 grade Celsius. Soarele nu mai apare in Dobrogea, insa temperatura este in crestere: se anunta 3 grade maxima la Tulcea si 5 grade cu plus la Constanta.
In Moldova, dimineata este geroasa. La amiaza, maximele, desi in crestere, raman modeste. Meteorologii prognozeaza 0 grade la Radauti, Suceava si Iasi, 2 grade in Bacau si 3 grade la Focsani.
Sambata, vremea se raceste - se anunta valori si cu 5-6 grade mai scazute decat vineri. Meteorologii prognozeaza de la minus 5 grade in depresiunile din estul Transilvaniei si maxime pana la cel mult 5 grade in sudul litoralului. Ninge in sud-est, in est, in centru si la munte si doar izolat in celelalte regiuni.
Meteo: Ploaie si polei - in weekend se raceste si revin ninsorile
Reviewed by Unknown
on
00:06:00
Rating:
Aucun commentaire: