Sobe pe lemne în apartamentele din Calafat


Locuiesc la oraş însă trăiesc ca la ţară. Peste 8.000 de locuitori din municipiul Calafat se încălzesc cu sobe pe lemne pentru că centrala termică a oraşului a fost închisă în urmă cu doi ani. Oamenii şi-au construit în propriile apartamente sisteme improvizate de încălzire pe bază de lemne, deşi reprezentanţii ISU Oltenia susţin că aceste surse de încălzire sunt periculoase. Primăria Calafat vrea să construiască o centrală termică cu spriijinul unui investitor străin.
Cecilia Mina locuieşte într-un apartament situat la etajul 3, într-un bloc din municipiul Calafat. La fel ca şi ceilalţi locatari de la blocuri, Cecilia şi-a montat sobă în apartament în urmă cu mai bine de 2 ani, atunci când Primăria Calafat a decis să închidă uzina termică. Fumul de la sobă se duce direct în aerisirea blocului.

În situaţia familiei Mina sunt mii de locuitori din Calafat. Blocurile au pe exterior numai coşuri de fum. Şi Mircea Popescu are o instalaţie pe bază de lemne, însă este ceva mai modernă.

Reprezentantanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă atrag atenţia asupra pericolului sobelor din apartamente.

Locuitorii oraşului Calafat au fost nevoiţi să apeleze la sisteme improvizate de încălzire. Central termică a oraşului a fost închisă în urmă cu aproape trei ani, pentru că autorităţile nu aveau bani să cumpere păcură. În toată acestă perioadă, autorităţile nu au găsit o rezolvare la această probleme. Abia acum susţin că un investitor străin va construi o centrală nouă la marginea oraşului, pe un teren de 2 hectare. O licitaţie deja a fost organizată în acest sens.
Sursa:www.digi24.ro
Sobe pe lemne în apartamentele din Calafat Sobe pe lemne în apartamentele din Calafat Reviewed by Unknown on 23:49:00 Rating: 5

Aucun commentaire:

Fourni par Blogger.