COD GALBEN de ploi şi vânt puternic


Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi o avertizare cod galben de ploi şi intensificări ale vântului, valabilă de marţi de la ora 02:00 până miercuri la ora 15:00 în Bucureşti şi 22 de judeţe din ţară, printre care şi toate cele cinci judeţe ale Olteniei: Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt şi Vâlcea.

În intervalul menţionat, în regiunile sudice va ploua pe arii extinse, cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp, iar în vestul Olteniei şi în sudul Banatului izolat se vor cumula peste 40...50 l/mp. În zona de munte vor fi mai ales ninsori. Spre sfârşitul nopţii de marţi spre miercuri şi în prima parte a zilei de miercuri în sudul teritoriului local ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va avea intensificări susţinute în sudul Banatului, inclusiv zona sa montană şi în Carpaţii Meridionali, unde vitezele vor fi de peste 70...80 km/h, dar local şi temporar şi în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, cu rafale de 50...60 km/h.

Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o estimare cu evoluţia valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 25 februarie - 10 martie, conform unui comunicat al ANM.
În Oltenia, vremea va fi relativ caldă în primele 2 zile când se vor înregistra valori medii diurne de 7 sau 8 grade, dar se va răci în data de 27 februarie până la valori medii de 4 grade Celsius. Apoi temperaturile maxime vor creşte din nou la valori medii de 8 pînă la 10 grade între 1 şi 2 martie. În intervalul 3 – 10 martie valorile diurne se vor situa în medie în jur de 6 grade Celsius. Temperaturile minime vor cuprinse în medie între 3 şi 4 grade în primele nopţi, apoi vor fi uşor negative pâna la sfârşitul intervalului şi vor scădea în medie până în jur de – 4 grade Celsius între 5 şi 7 martie. În intervalul 25 - 27 februarie va ploua, local important cantitativ, iar din 2 martie doar trecător vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie.
La munte, maximele termice vor fi în medie de 2 grade Celsius în primele 2 zile, apoi se vor situa în jurul valorii de 0 grade între 27 februarie şi 1 martie şi în perioada 7 – 10 martie. Între 2 şi 6 martie va fi o răcire, iar valorile diurne vor fi cuprinse între – 4 şi – 2 grade. Temperaturile nocturne vor fi negative pe tot parcursul intervalului, iar în perioada 3-7 martie vor fi, în medie, apropiate de pragul de ger. În intervalul 25-27 februarie vor fi precipitaţii local moderate cantitativ,predominant ninsori, apoi doar trecător va ninge slab.
COD GALBEN de ploi şi vânt puternic COD GALBEN de ploi şi vânt puternic Reviewed by Unknown on 03:04:00 Rating: 5

Aucun commentaire:

Fourni par Blogger.