Genţi susceptibile de a fi contrafăcute descoperite la vama Calafat

Poliţiştii de frontieră de la Calafat au descoperit, într-un microbuz, aproximativ 150 genţi, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetăţean polonez intenţiona să le introducă ilegal în ţară.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră Dolj, ieri după-amiază, în jurul orei 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul polonez Tadeusz B., în vârstă de 41 ani, conducând un microbuz marca Ford. Cu ocazia controlului amănunţit, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au descoperit în compartimentul marfă, printre alte bagaje, în patru cutii de carton, un număr de 141 genţi, inscripţionate cu numele unei firme cunoscute, pentru care cetăţeanul polonez nu a putut prezenta documente de provenienţă.
Existând suspiciuni că genţile sunt contrafăcute, bunurile în valoare de 33.840 lei dacă ar fi fost originale, au fost ridicate în vederea expertizării. Poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal cetăţeanului polonez pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie fără drept de bunuri purtând menţiuni false privind mărcile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Dolj, inspector Ionuţ Gheonea.
Genţi susceptibile de a fi contrafăcute descoperite la vama Calafat Genţi susceptibile de a fi contrafăcute descoperite la vama Calafat Reviewed by Unknown on 05:03:00 Rating: 5

Aucun commentaire:

Fourni par Blogger.