Tată şi fiu cercetaţi penal după ce au fost prinşi deţinând ilegal o armă cu aer comprimat

Doi bărbaţi din Calafat, tată şi fiu, s-au ales cu dosare penale după ce, la locuinţa comună, poliţiştii au descoperit, ieri, o puşcă cu aer comprimat deţinută ilegal şi muniţia aferentă.

Poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Calafat au organizat, ieri, o acţiune pe linia verificării depistării persoanelor care deţin arme letale şi neletale fără drept. În urma cercetărilor efectuate şi a informaţiilor obţinute, poliţiştii au găsit la locuinţa comună a lui Constantin Pârvu, de 43 de ani şi Emil Pârvu, de 69 de ani, din satul Golenţi, Calafat, o puşcă cu aer comprimat din categoria armelor neletale supuse autorizării, precum şi un număr de 48 diaboluri ca şi muniţie aferentă.

“Atât arma cât şi muniţia aferentă au fost ridicate pentru cercetări, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere fără drept de armă neletală supusă autorizării, conform prevederilor Legii 295/2004”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, comisar şef Adrian Căpraru.
Tată şi fiu cercetaţi penal după ce au fost prinşi deţinând ilegal o armă cu aer comprimat Tată şi fiu cercetaţi penal după ce au fost prinşi deţinând ilegal o armă cu aer comprimat Reviewed by Unknown on 22:07:00 Rating: 5

Aucun commentaire:

Fourni par Blogger.