Dunărea a inundat zeci de hectare de culturi şi păşuni
În mai multe localităţi din Dolj, riverane Dunării, au fost inundate zeci de hectare de culturi agricole şi păşuni. Apele revărsate ale fluviului au depăşit cotele de inundaţii la staţiile hidrometrice Calafat, Bechet, Rast şi Bistreţ.
Conducerea Societăţii de Gospodărire a Apelor Dolj a atenţionat primăriile riverane, care au activat comitetele locale pentru situaţii de urgenţă şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul acestora şi i-au atenţionat pe micii fermieri deţinători de animale să părăsească zonele şi insulele inundabile.
Potrivit Administraţiei Bazinale de Apă Jiu, la cantoanele Silvestru, Nedeia şi Bistreţ au fost încărcaţi peste 15.000 de saci de nisip, iar Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Primăriei Calafat a executat preventiv cu grederul o variantă ocolitoare de 1,2 kilometri, pe drumul judeţean 553, între km 2 şi 3, care se va folosi în cazul în care acest drum va fi inundat.
Primarul municipiului Calafat, Mircea Guţă, a declarat pentru Agerpres că în Calafat au fost inundate circa 50 de hectare, din care aproape o jumătate sunt cultivate cu grâu, însă întreaga suprafaţă inundată reprezintă vechile areale de bălţi care înainte erau necultivate.
'În acest moment, nivelul Dunării la Calafat este de 602 centimetri, cu doi centimetri peste cota de inundaţii, însă tendinţa este de scădere. Sunt circa 50 de hectare de teren inundate, fostele areale de bălţi, care altădată erau necultivate. Aici apar probleme mai mari dacă nivelul depăşeşte 750 de centimetri, cel mai mare nivel înregistrat fiind cel din 2006 când a atins 846 centimetri', a spus Guţă.
Administraţia Bazinală de Apă Jiu a anunţat, marţi, creşteri însemnate de niveluri şi debite, cu depăşiri ale cotelor de apărare şi inundaţii pe fluviul Dunărea. În Dolj, la staţia hidrometrică Calafat a fost depăşită cota de inundaţie cu doi centimetri, la Bechet - cu 14 centimetri, la Bistreţ cu 20 de centimetri. Şi la Rast, cea mai afectată localitate din judeţ la inundaţiile din 2006, a fost atinsă, marţi, cota de inundaţie, de 600 de centimetri.
SGA Dolj a alcătuit echipe de intervenţie operativă formate din 11 cadre TESA şi 40 de muncitori, sub directa îndrumare a inginerului şef şi directorului instituţiei, care monitorizează permanent lucrările hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor - toate digurile de apărare de pe raza judeţului Dolj, începând de la limita cu judeţul Mehedinţi, comuna Salcia, până la Dăbuleni, limita cu judeţul Olt.
Debitul Dunării la intrarea în ţară, secţiunea Baziaş, în ultimele zile a fost în creştere până la valoarea de 11.000 mc/s, conform diagnozei şi prognozei INHGA-CNPB, situându-se peste media multianuală a lunii martie care este de 6.700 mc/s. Pe tot sectorul, aval Porţile de Fier, debitele au fost în creştere. În următorul interval debitul Dunării la intrarea în ţară va fi staţionar la valoarea de 11.000 mc/s, iar pentru intervalul 21 - 25 martie, conform prognozei elaborate de INHGA-CNPB, debitul va fi în scădere până la valoarea de 10.400 mc/s în ultima zi a intervalului de prognoză.
Începând din 16 martie, s-a instituit cod galben - Faza I de apărare, când nivelul apei ajunge la piciorul taluzului exterior al digului pe o treime din lungimea acestuia - pe fluviul Dunărea, pe sectorul Gruia-Bechet, judeţele Mehedinţi şi Dolj.
Dunărea a inundat zeci de hectare de culturi şi păşuni
Reviewed by Unknown
on
12:25:00
Rating:
Aucun commentaire: