Controale la comercianţii de carne din Calafat şi Craiova
În acest sâfrşit de săptămână, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică, au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „comercializării cărnii şi subproduselor din carne”. Acţiunea s-a desfăşurat în pieţele din Craiova şi din Calafat.
Poliţiştii au efectuat verificări la 17 societăţi comerciale, precum şi la 16 persoane fizice, ocazie cu care au fost constatate 9 abateri de natură contravenţională pentru care au fost aplicate sancţiuni în sumă totală de 17.000 de lei.
Cu ocazia controlului efectuat la o societate comercială din municipiul Calafat s-a constatat faptul că administratorul societăţii a comercializat cantitatea de 126 kg carne porc fără a elibera documente în acest sens. Societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu suma de 20.000 de lei, dispunându-se totodată confiscarea sumei de1.500 de lei reprezentând contravaloarea cantităţii de carne comercializată fără documente.
În urma controlului efectuat la o societate comercială din Craiova s-a constatat faptul că reprezentantul acestei societăţi, B.MARIAN, 37 ani, a comercializat cantitatea de 40 kg carne pasăre, pentru care nu a deţinut documente care să ateste provenienţa legală a acesteia. A fost aplicată o sancţiune contravenţional în sumă de 6.000 lei, conform Legii 12/1990 rep, societăţii comerciale.
Sursa:www.gds.ro

Reviewed by Unknown
on
04:04:00
Rating:
Aucun commentaire: