INS ne-a anunţat câţi suntem

Institutul Naţional de Statistică (INS) a făcut publice, ieri, rezultatele definitive ale recensământului populaţiei şi al locuinţelor efectuat în 2011. O lucrare de referinţă. Prin procesarea datelor s-a concluzionat că populaţia stabilă a României, la 20 octombrie 2011, era de 20.121.641 persoane, în scădere cu 1.559.300 persoane faţă de recensământul din 2002. O veste relativ tonică, înainte de a înainta cu comentariul de faţă, este aceea că Doljul se menţine, din punct de vedere demografic, în primele 6 judeţe ale ţării – exceptând Bucureştiul – cu o populaţie de 660.500 locuitori, fiind uşor devansat de judeţele Timiş (plus 23.000 de locuitori), Constanţa (plus 24.400 de locuitori), Cluj (plus 31.000 de locuitori). Preşedintele INS, Tudorel Andrei, a făcut o interpretare ex-cathedra a datelor rezultate într-un recensământ al populaţiei şi locuinţelor din 2011, care a costat 40 de milioane de euro dar, paradoxal, nu oferă nici acum certitudinea deplinei veridicităţi, în perspectiva întocmirii unor liste electorale permanente corecte. Dacă mai interesează pe cineva acest lucru. Povestea tulburătoare a referendumului din 29 iulie 2012, privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu, este încheiată definitiv. Mai exact, i s-a pus cruce. Comentariile însă rămân. Şi este greu de crezut că vreun viitor referendum, deşi se pomeneşte de intenţia organizării a două referendumuri în perioada imediată, va mai stârni vreun interes. Câteva observaţii. Sporul multianual negativ, dar şi migraţia temporară sau definitivă a peste 2 milioane de români, sunt realităţi de netăgăduit. Faţă de recensământul din 2002, s-a înregistrat o creştere a populaţiei de etnie romă (de la 2,5% la 3,3%) şi o descreştere a populaţiei de etnie germană (de la 0,28% la 0,20%). Populaţia de etnie maghiară – 1.227.600 – reprezintă 6,5%. A fost evidenţiat şi fenomenul de îmbătrânire a populaţiei. Aşa cum au fost prezentate datele procesate, rezultatele definitive par mai de grabă „convenite”, decât extrase din măsurătorile din teren. Admiţând complexitatea, dar şi dificultatea reală, din varii motive, a colectării unor date exacte la nivelul ţării, se poate spune acum un lucru rezemat într-o bază de calcul, referitor la mărul discordiei din vara trecută. Şi îl spune premierul Victor Ponta: cvorumul la referendum a fost atins. Aserţiunea poate fi îndoită însă prin „izul ei politic”. Replica preşedintelui Băsescu n-a întârziat, etichetându-l pe premier ca „lipsit de responsabilitate”. Interesant „schimbul de mingi”! Dar datele INS spun următoarele: 20.121.641 populaţia ţării. Peste 18 ani – 16.269.839 locuitori. Cvorumul la referendum a fost de 8.134.920, iar prezenţa de 8.459.053 persoane. O statistică variabilă nu există. Ceea ce trebuia demonstrat, parţial, s-a demonstrat. Suspendarea preşedintelui, acum un an, a fost prost preparată şi extrem de pripită. S-a rezemat pe traseismul politic, cum, de altfel, s-a rezemat şi constituirea de majorităţi politice în atâtea alte împrejurări prealabile. Cum spunea o bună jurnalistă pe un post de televiziune, Traian Băsescu a pierdut legitimitatea morală, dar a lăsat ulterior impresia că prea puţin îl interesează acest detaliu. Deşi, repetăm, între timp s-a estompat orice patimă.

Sursa:www.cvlpress.ro
INS ne-a anunţat câţi suntem INS ne-a anunţat câţi suntem Reviewed by Unknown on 23:02:00 Rating: 5

Aucun commentaire:

Fourni par Blogger.