Nici un tren nu a traversat podul Calafat-Vidin după inaugurarea lui

Corespondentul Agerpres, Ivan Radev, transmite: Calea ferată pe noul pod peste Dunăre, între Calafat şi Vidin, rugineşte, pentru că nici un tren nu a traversat utilajul în primele 40 de zile după inaugurarea sa la 14 iunie, scrie miercuri cotidianul sofiot Trud.

 Potrivit unor angajaţi din sectorul feroviar, motivul este că sunt încă probleme cu actele pentru infrastructură. Nu este adevărat, calea ferată şi podul au toate actele în regulă, problema este însă că transportatorii ocolesc noul pod, a declarat pentru Trud directorul-adjunct al Companiei de infrastructură feroviară de la Sofia.

  Imediat după inaugurare, o companie privată şi-a manifestat interesul pentru transportul feroviar de mărfuri peste pod, dar până la urmă aceasta a renunţat. Abia recent, Compania feroviară bulgară (BJK), aflată în proprietatea Grupului Feroviar Român, şi-a manifestat interesul. Se aşteaptă însă ca primul tren al BJK să traverseze podul abia în septembrie şi asta dacă între timp BJK nu se va răzgândi, scrie ziarul. Încă nu este stabilit mersul trenurilor prin noul pod. 

 Problema cea mai serioasă este că, după ce trec din Bulgaria în România, locomotivele electrice devin inutile în condiţiile în care tronsonul între Calafat şi Craiova nu este electrificat.

Prin urmare, transportatorii sunt nevoiţi să schimbe locomotivele cu unele cu tracţiune diesel, ceea ce scumpeşte serviciile. România ar prefera ca trenurile dinspre Bulgaria spre Europa de vest să folosească podul de la Giurgiu-Ruse, şi nu pe cel de la Calafat-Vidin, pentru că astfel parcurg mai mulţi kilometri pe teritoriul ei şi plătesc taxe mai mari. În cazul transportului feroviar, nu sunt percepute taxe speciale pentru trecerea podului Calafat-Vidin, se plătesc taxele normale pentru folosirea infrastructurii feroviare a celor două ţări, precizează ziarul.AGERPRES
Nici un tren nu a traversat podul Calafat-Vidin după inaugurarea lui Nici un tren nu a traversat podul Calafat-Vidin după inaugurarea lui Reviewed by Unknown on 04:53:00 Rating: 5

Aucun commentaire:

Fourni par Blogger.