Bancnotă falsă descoperită la P.T.F. Calafat

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – P.T.F. Calafat au întocmit dosar penal unui cetăţean polonez care a achitat taxa de pod cu o bancnotă de 200 euro falsă.

În data de 01.07.2014, în jurul orelor 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară cetăţeanul polonez Robert W., în vârstă de 47 ani, la volanul unui autocamion cu remorcă marca DAF.

După efectuarea controlului de frontieră, lucrătorii noştri au fost sesizaţi de către casierul de la casa de taxare că şoferul camionului a oferit pentru plata taxei de pod o bancnotă de 200 de euro care prezenta suspiciuni de fals.

Cetăţeanul polonez a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că bancnota este falsă, el achiziţionând-o în urmă cu câteva zile de la o casă de schimb valutar.

Bancnota a fost reţinută pe bază de dovadă  pentru continuarea cercetărilor, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate.

Purtător de cuvânt S.T.P.F. Dolj –Comisar şef  de poliţie Ivănoiu Romică
Bancnotă falsă descoperită la P.T.F. Calafat Bancnotă falsă descoperită la P.T.F. Calafat Reviewed by Unknown on 05:18:00 Rating: 5

Aucun commentaire:

Fourni par Blogger.