La Cetate – turismul, cultura şi agricultura, o triadă câştigătoare!
Aşezată într-o zonă agricolă dintre cele mai fertile şi beneficiind de vecinătatea marelui fluviu, comuna Cetate dovedeşte şi, în prezent, că privind doar spre viitor are şansa să fie în topul celor mai dezvoltate localităţi doljene. Investiţiile în infrastructură, exploatarea avantajelor date de ţărmul Dunării, susţinerea sportului prin formarea unei echipe locale de fotbal, ce poate proba profesionalismul sunt câteva dintre ultimele proiecte ce au prins contur.
Numită „Ulmi”, anterior descoperirii vestigiilor geto-dace, comuna Cetate asimilează, astăzi, din plin, transformări profunde graţie unei administraţii chibzuite şi făcută în interesul celor aproximativ 6.000 de locuitori. Situată în sud-vestul ţării, în lunca Dunării, pe un cernoziom de cea mai bună calitate, comuna Cetate este vizitate de tot mai mulţi turişti în perioada estivală. Debutând în urmă cu 5 ani, necesitatea realizării unui spaţiu la malul fluviului albastru pentru plajă şi agrement a cunoscut în această vară confirmarea când, a fost cea mai mare afluenţă de turişti. Peste 70 de umbreţule acoperite, rustic, cu stuf, sute de şezlonguri, terasă estivală, un nisip arzător şi foarte fin, dăruit din plin de Dunăre şi îngrijit periodic au fost la mare căutare pentru turiştii care au încercat plaja de la Cetate. Cea mai mare parte dintre ei a revenit, an de an, dovadă fiind ocuparea zonei din ce în ce mai mult.
Indiferent pe care ieşire a Cetăţii o luăm, zărim mase compacte de terenuri agricole. Solul deosebit de fertil, un cernoziom de cea mai bună calitate, a atras interesul unor puternici investitori agricoli. Numărul şi calitatea utilajelor agricole în care aceştia au investit fac dovada că, în Cetate, agricultura şi-a recâştigat rolul de odinioară şi că, localnicii, nu au decât de câştigat. Însăşi valoarea la care se tranzacţionează terenurile agricole vorbeşte de la sine: peste 140 milioane de lei vechi/ha. Culturile de rapiţă, grâu, porumb au dat în acest an printre cele mai bune producţii la hectar fiind zona care „ridică” raportările Direcţiei pentru Agricultură Dolj către ministerul de resort.
Pornind din faţa primăriei Cetate, turiştii, şi nu doar ei, au la dispoziţie un drum asfaltat, care duce către malul Dunării. Până la plajă, vizitatorii pot admira conacul boierului Barbu Drugă, fost mare proprietar de pământ din zonă, denumit de localnici „Castelul lui Drugă”. Construcţie ce îmbină stilurile gotic şi baroc, foarte bogat ornamentată cu vechile coloane îmbracate în trandafiri. Mai jos, se poate poposi la Portul Cultural Cetate, locaţie unde zeci de autovehicule cu numere de înmatriculare din mai toată ţară puteau fi văzute în această vară, semn al unei bune promovării a comunei Cetate.
Aici, până în anul 1959, a funcţionat un port cerealier, dezafectat ulterior şi folosit în continuare până în 1978 ca unitate militară de grăniceri, unitate care apoi a fost şi ea mutată şi a funcţionat într-un imobil situat la hotarul dintre satele Moreni şi Fântâna Banului.
Amenajarea turistică a Lacului Răţărie, prin accesarea de fonduri europene, vine să întregească viziunea conducerii administraţiei locale în promovarea Cetăţii.
Sâmbătă, 05.09.2015, începând cu ora 11.00, pe terenul de fotbal din comuna Cetate s-a desfăşurat meciul din Liga a IV-a, Seniori, sezon 2015-2016, etapa 3 dintre A.S. Tractorul Cetate şi C.S. Recolta Ostroveni. Cei trei sute de spectatori au avut bucuria să vadă la echipa gazdă evoluţia unui mare jucător: Dorel Stoica. Purtător al tricoului cu nr. 6 şi jucând pe post de mijlocaş defensiv, fostul naţional a oferit coechipierilor majoritatea paselor de gol. Gazdele au câştigat cu 1-0, prin chiar penalty-ul transformat de Dorel Stoica în minutele de prelungiri. Născut la 15 decembrie 1978, Stoica a fost convocat de 4 ori la Naţională. Pentru colegii de la A.S. Tractorul Cetate este modelul de echilibru şi devotament în cariera sportivă, iar ocuparea locului 5 în clasamentul grupei le dă mari speranţe jucătorilor că pot accede mai sus. Alături de alţi 6 jucători aduşi din Severin, Stoica se antrenează pe stadionul din Cetate şi promite că echipa A.S. Tractorul Cetate va urca cât mai repede în clasament şi vor forma, în cel mai scut timp, o echipă omogenă, bine sudată.
Este unul dintre cei mai longevivi primari din Dolj. Iluminatul public modern, alimentarea cu apă, modernizarea centrului medico-social, a şcolilor, construirea unei noi grădiniţe şu înfiinţarea unui centru de informatică în cadrul Liceului Teoretic “Gheorghe Vasilichi” sunt ultimele dintre realizările primarului Marin Duţă. Într-o comună cu oameni chibzuiţi şi muncitori, iar târgul de săptămână o probează din plin, Cetatea nu putea ajunge la dezvoltarea de astăzi, fără anvergura unui primar ca Marin Duţă şi fără sprijinul echipei, cu care ştie să facă administraţie în folosul locuitorilor. Privind, acum, spre toamna ce-şi face simţită prezenţa, localnicii zăresc mai mult decât atât. Ei simt că, încă, un an este pe cale să se încheie, cu bune şi rele. Atât timp cât hambarele sunt pline, orătăniile acoperă bătătura, iar damigenele nu dau voie aerului să ocupe loc prea mult, înseamnă că, truda de peste an a meritat. Zecile de copilaşi, care încearcă să înveţe primii paşi pe aleile din comună, dau celor din Cetate sentimentul că, o nouă generaţie va fi gata, mai târziu, să ducă destinele localităţii pe mai departe. Tot aşa cum Dunărea, adeseori tăcută, îşi vede de destinul său milenar lângă o comună ce are o istorie bogată.
sursa:cvlpress.ro

O agricultură a gospodarilor

Investiţii în turismul local

Dorel Stoica, cooptat la echipa locală

Când faptele vorbesc

Reviewed by Unknown
on
00:22:00
Rating:
Aucun commentaire: