Motocicletă declarată furată în Anglia, depistată la P.T.F. Calafat


Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – P.T.F. Calafat au depistat o motocicletă marca Honda, care figura ca fiind furată din Anglia.

În data de 29.09.2015, în jurul orei 14.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră pe sensul de ieșire din ţară, cetăţeanul bulgar Georgiev K., în vârstă de 32 ani, la volanul unui autocamion marca Mercedes,înmatriculat în Anglia.

Cu ocazia controlului de frontieră s-a constatat că pe platforma autocamionului erau transportate două autovehicule,respectiv un autoturism marca Isuzu și o motocicletă marca Honda. În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că motocicleta figurează ca fiind furată din Anglia, din data de 01.07.2015.

Faţă de cele constatate, cetăţeanul bulgar a declarat că nu are cunoştinţă despre situaţia motocicletei, el neputând prezenta documente de înmatriculare sau proveniență.

Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt, iar motocicleta, în valoare de 1.800 de lei, a fost indisponibilizată la sediul S.T.P.F. Calafat până la finalizarea cercetărilor.
Motocicletă declarată furată în Anglia, depistată la P.T.F. Calafat Motocicletă declarată furată în Anglia, depistată la P.T.F. Calafat Reviewed by Unknown on 04:01:00 Rating: 5

Aucun commentaire:

Fourni par Blogger.