Vehicul căutat de autorităţile poloneze depistat la P.T.F. Calafat


Poliţiştii de frontieră doljeni au depistat o semiremorcă, ce făcea parte dintr-un ansamblu de vehicule condus de un cetăţean polonez, care figura ca fiind cautată în Polonia. 

În data de 28.10.2016, în jurul orei 06.50,  la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, cetăţeanul polonez Daniel K., în vârstă de 36 ani, la volanul unui ansamblu de autovehicule, format dintr-un camion şi o semiremorcă, ambele înmatriculate în Polonia.

Cu ocazia controlului de frontieră, s-a constatat că semiremorca autocamionului figurează ca bun căutat pentru confiscare în Polonia din data de 23.09.2016. Faţă de cele constatate, cetăţeanul polonez a declarat că nu are cunoştinţă despre situaţia semiremorcii.

Remorca în valoare de 63.000 de lei a fost indisponibilizată la sediul P.T.F. Calafat, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”tăinuire”.
Vehicul căutat de autorităţile poloneze depistat la P.T.F. Calafat Vehicul căutat de autorităţile poloneze depistat la P.T.F. Calafat Reviewed by Unknown on 06:15:00 Rating: 5

Aucun commentaire:

Fourni par Blogger.