În oraşul Calafat va fi construit un cămin pentru vârstnici


Strălucirea de altădată a oraşului Calafat s-a stins. Platforma industrială a devenit o ruină, mii de oameni au rămas fără locuri de muncă. Tinerii au luat drumul străinătăţii, iar numeroşi vârstnici se descurcă greu. Sunt blocuri în care mai locuiesc doar câteva familii. Mulţi dintre cei aflaţi în nevoie, persoane de vârsta a treia, solicită frecvent sprijin la serviciul de asistenţă din cadrul primăriei. 

„Îmbătrânirea populaţiei este un fenomen nu doar în Calafat, ci în întreaga ţară. Mii de persoane din oraş au plecat peste hotare, nu ştim însă cu exactitate numărul acestora. Din aceste motive, am ajuns la concluzia că se impune construirea unui cămin de bătrâni. S-au făcut deja anumite studii, am apelat la instituţiile specializate. În acest moment, ne aflăm în perioada de consultări şi discuţii, iar din ianuarie 2017 vrem să începem toate demersurile pentru construirea unui astfel de centru social. Am avea chiar şi terenul unde să construim un astfel de imobil, însă finanţarea este un pic mai dificilă în situaţia în care vom alege să construim de la zero. Am luat în calcul varianta achiziţionării unei clădiri care să fie dotată corespunzător pentru a avea dreptul să accesăm apoi proiecte pentru dotarea acelor spaţii. Am identificat deja câteva clădiri ce ar corespunde, care se află în prezent în conservare, însă rămâne să discutăm cu proprietarii, să vedem preţul pe care îl cer. Sunt oameni, nu puţini, care vin la primărie să solicite sprijin pentru cei vârstnici fie aflaţi singuri, fie bolnavi, imobilizaţi, care au nevoie de sprijin şi asistenţă medicală şi socială“, a spus Dan Vârtopeanu, administratorul public al municipiului Calafat.


Foarte mulţi câini fără stăpân pe străzile Calafatului

Gunoiul reprezintă o mare problemă la Calafat, la fel ca în majoritatea localităţilor din judeţul Dolj. Periferia oraşului Calafat este transformată într-o groapă de gunoi. În zona Ţuţuroaie şi pe terenul unde se afla termocentrala sunt grămezi de gunoi. În prezent, gunoiul menajer este transportat la Craiova, municipalitatea având un contract cu groapa ecologică din Mofleni. Costurile pentru transport sunt însă usturătoare, având în vedere cei aproximativ 100 de kilometri dintre Calafat şi Craiova.


„Problema gunoiului este una delicată, care ne ridică mari probleme. Municipiul Calafat este partener în cadrul Master Planului de Deşeuri care este în fază de implementare. Se va investi în zonă în staţii de transfer, staţii de sortare. S-a predat amplasamentul pentru construirea unei staţii de transfer la marginea oraşului şi sper ca în cel mai scurt timp posibil acest proiect să fie finalizat şi să beneficiem de el, aşa cum prevede Master Planul. Acest amplasament este chiar lângă fosta groapă de gunoi a oraşului. Sperăm ca în maximum doi ani să se rezolve problema deşeurilor. S-a construit deja platforma de transfer, se lucrează încontinuu pentru că trebuie să se respecte anumite condiţii de mediu. Este o mare problemă cu protecţia mediului până va fi gata. În prezent, deşeurile se trimit la groapa de la Mofleni. Sunt însă cazuri în care oamenii aruncă gunoiul la întâmplare. Mulţi au fost sancţionaţi de Poliţia Locală“, a adăugat Vârtopeanu.

Cum multe case sunt părăsite, zeci de câini care au avut stăpân au ajuns în stradă.

„Este, într-adevăr, o mare problemă cu câinii fără stăpân din Calafat. Singura soluţie permisă de lege este construirea unui adăpost de câini care să respecte legislaţia în domeniu. Am studiat tot felul de variante, din păcate nu există altă soluţie. Am avut situaţii în care oamenii au fost muşcaţi. Din fericire, nu am avut cazuri foarte grave. În anul 2017 sper să reuşim să construim acest adăpost canin“, a adăugat Vârtopeanu.

sursa:gds.ro
În oraşul Calafat va fi construit un cămin pentru vârstnici În oraşul Calafat va fi construit un cămin pentru vârstnici Reviewed by Unknown on 15:37:00 Rating: 5

Aucun commentaire:

Fourni par Blogger.